Freedom House: Democrația în Europa și Eurasia se confruntă cu atacuri tot mai agresive

Freedom House: Democrația în Europa și Eurasia se confruntă cu atacuri tot mai agresive
Publicat: 23/06/2015, 13:42
Actualizat: 04/08/2015, 11:55

Freedom House, care evaluează 29 de țări din Europa Centrală și Eurasia în acest raport, publicat luni, subliniază într-un comunicat că scorurile a aproape jumătate dintre ele marchează un regres.

„Regimurile autoritariste din Eurasia își avertizează neobosit popoarele că acțiuni în vederea democratizării, ca cele din Ucraina, pot sfârși numai în haos, violență și sărăcie”, subliniază directoarea proiectului Națiuni în Tranziție Sylvana Habdank-Kolaczkowska, citată în comunicat.

„Pentru a le arăta că se înșală, este imperativ ca UE și aliații săi să ofere o susținere financiară și politică mai solidă în vederea dezvoltării unei democrații de succes în Ucraina”, îndeamnă ea, apreciind că este vorba despre un „proces advers, iar promotorii democrației nu pot să se impună dacă nu sunt dispuși să lupte mai puternic pentru a-și atinge obiectivele”.

Numărul țărilor din Eurasia care au decăzut în clasament aproape s-a dublat în ultimii zece ani, relevă Freedom House în comunicat, apreciind că situația din Europa Centrală și de Est este mai bună, prin comparație, dar avertizează că „agravarea corupției, abuzul de putere și ascensiunea partidelor extremiste a lăsat multe țări vulnerabile la interferența Moscovei”.

„Având în vedere natura și amploarea amenințării, este necesar ca UE să facă mai mult pentru menținerea normelor democratice în Europa”, insistă Habdank-Kolaczkowska. „Puterea și unitatea blocului (european) depind de menținerea unei guvernanțe transparente și responsabile în fiecare stat membru în parte”, adaugă ea.

Dintre cele 29 de țări a căror situație din 2014 a fost evaluată, 13 au fost clasate ca democrații, șase ca regimuri în tranziție, iar zece ca regimuri autoritariste, precizează ONG-ul în comunicat, notând că scorul mediu al democrației a scăzut anul trecut – o tendință care durează de zece ani -, iar 12 țări au fost retrogradate.

Rusia a înregistrat în 2014 cel mai mare declin din ultimul deceniu, în contextul în care Kremlinul și-a intensificat acțiunile de reprimare a disidenței interne și a căutat să destabilizeze noul Guvern al Ucrainei.

În schimb, în urma colapsului regimului corupt al fostului președinte ucrainean prorus Viktor Ianukovici și a două runde de alegeri „bine organizate și competitive”, Ucraina a și-a îmbunătățit scorul de anul trecut cu patru puncte.

Ungaria, care a înregistrat cel mai puternic declin în Europa Centrală și de Est, a ieșit din categoria „democrațiilor consolidate”. Retrogradarea la „democrație semiconsolidată” are loc după șapte ani consecutivi de declin.

Patru din cele șapte state din Balcani evaluate au făcut pași înapoi, în contextul situație precare a jurnaliștilor și stagnării reformelor judiciare, precizează Freedom House în comunicat.

La nivelul regiunii Eurasia, restricțiile de ordin legislativ și hărțuirea ONG-urilor de către guverne în Azerbaidjan, Kîrgîzstan, Rusia și Tadjikistan au condus la scăderea scorurilor pentru societatea civilă în toate cele patru țări.

Singurele țări din Eurasia în care s-au înregistrat îmbunătățiri sunt Georgia, care a organizat pentru prima dată alegeri directe de primari în 2014, și Ucraina.

Situația în Belarus, Turkmenistan și Uzbekistan a rămas disperată, potrivit Freedom House.

La nivelul Europei Centrale și de Est, în afară de alegerile „libere dar incorecte” din Ungaria, scrutine din Polonia și România au fost afectate de proasta gestionare și probleme tehnice.

Țările cu cele mai bune scoruri în privința presei independente – Estonia, Letonia și Lituania – au depus eforturi pentru a răspunde „adecvat” atacurilor propagandei din Rusia. Slovacia a fost retrogradată la această categorie, din cauza concentrării mari a proprietății media.

Singura țară din regiunea central și est-europeană care a înregistrat un scor general mai bun a fost Cehia, în care situația s-a calmat după scandalurile politice și instabilitatea din 2013.

În regiunea Balcanilor, Macedonia a fost retrogradată la „regim în tranziție” în raportul de anul trecut, iar situația a continuat să se înrăutățească la categoriile proces electoral și societate civilă.

Amenințările la adresa independenței presei și erodarea standardelor jurnalistice a condus la retrogradarea Muntenegrului și Serbiei.

Reformele guvernamentale și efectuarea unor pași în combaterea corupției au adus Albaniei o îmbunătățire, singura țară din Balcani care a obținut un câștig pe ansamblu în 2014.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...